joi, 4 februarie 2010

Conteaza cum treci prin viata...

Ascult de ceva vreme teorii ale prietenilor mei. Despre istorie, despre politică, despre liberalism, voturi, perspective, economie, criza mondială. Eu sunt genul care ascult, chiar dacă am multe păreri. Îmi iau o detaşare de subiect şi ascult. Mă simt oarecum bătrân când e vorba de discuţii de-astea… atâta naivitate mă face să zâmbesc. Şi nu este vorba de faptul că nu ar fi opinii coerente, susţinute de argumente, sau că m-aş îndoi de inteligenţa celor care au asemenea discuţii, dar vezi lucrurile altfel, după ce treci de-o vârstă.

Cand eram copil cunosteam un batranel care mă fascina. Avea vreo 70 de ani şi o memorie extraordinară. Nu cred că avea mai mult de 4 clase, dar pasiunea pe care o avea istoria povestită de el, nu mi-a povestit-o niciun profesor universitar. Am cunoscut oameni care aveau opt clase şi care au fost în stare să facă din viaţa lor ceva demn şi frumos. Oameni care nu au furat niciodată, care nu s-au drogat, nu au dat în cap nimănui, care au muncit de la 14 ani şi nu au avut nici timpul şi nici banii de a merge la liceu. Ce e cu adevărat trist este că judecăm noi, cei care nu am muncit niciodată, care ne pierdem nopţile şi ne dormim zilele, care primim bani doar pentru că existăm. Cu ce e mai prejos nenea de la ţară, cu mâinile muncite, cu 4 clase faţă de un puşti îmbracat în costum, care a mers toată viaţa cu troleul şi cu note mediocrii la liceu sau facultate? Am ajuns să credem că cea mai mare problemă a ţării noastre este faptul că votează oamenii fără carte....

Aşa tare detest prejudecăţile şi falsele impresii despre cât de buni suntem. Am uitat să fim oameni, domnilor. Ne-am dorit atât de mult să fim oameni mari, să purtăm costume şi să avem păreri, încât am uitat să ne întoarcem privirea către oamenii adevăraţi. Nu cei de la ţară sau de la oraşe, nu cei cu patru clase sau două facultăţi. Oamenii demni, corecţi care înainte de a adormi nu sting ţigara sau laptopul, ci se închină.


2 comentarii: